Povestea zilei – „Lampa fermecată a lui Hal Irwin”

by

Din „Tabachera din Bagombo” de Kurt Vonnegut

 

Lampa fermecată a lui Hal Irwin

Hal Irwin şi-a fabricat lampa fermecată în subsolul lui din Indianapolis, în vara lui 1929. O făcuse să semene cu lampa lui Aladin. Folosise un ceainic vechi de tablă, cu o bucată de vată înfiptă în cioc, pe post de fitil. Apoi făcuse în el o gaură şi-i pusese un buton, pe care îl conectase la două baterii şi la o sonerie, băgate înăuntru. Ca mulţi alţi soţi de pe vremea aceea, avea în subsol un atelier.

Ideea fusese că era o modalitate nostimă de a chema servitorii. Frecai ceainicul ca pe o lampă fermecată, şi apăsai pe butonul lateral. Pornea soneria şi atunci servitorul, dacă aveai aşa ceva, venea la tine şi te întreba ce doreşti.

Hal nu avea servitor, dar avea să împrumute unul de la un prieten. Hal era consilierîntr-o firmă de curtaj şi îşi cunoştea slujba la perfecţie. Făcuse jumătate de milion de dolari la bursa de valori, şi nimeni nu ştia asta. Nici măcar soţia lui.

Făcuse lampa fermecată în chip de surpriză pentru soţia lui. Avea de gând să-i spună că e o lampă fermecată. Şi apoi avea să o frece între mâini şi să-şi dorească o casă mare şi nouă. Şi apoi avea de gând să-i arate că era într-adevăr o lampă fermecată, pentru că toate dorinţele aveau să se împlinească.

În timp ce făcea el lampa, un decorator de interioare tocmai finisa o vilă imensă, model franţuzesc, pe care Hal o construise, la comandă, pe strada North Meridian.

Când a făcut el lampa, Hal şi cu Mary trăiau într-o casă-vagon, în zona amărâtă de la intersecţia străzilor Seventeenth şi Illinois. Erau căsătoriţi de doi ani şi Hal nu o scosese în oraş decât de vreo cinci sau şase ori. Nu era zgârcit. Punea bani deoparte ca să-i cumpere toată fericirea pe care şi-o putea dori vreodată o fată şi avea de gând să i-o dea pe toată dintr-un singur foc.

Hal era cu zece ani mai mare decât Mary, aşa că îi era uşor să o ducă de nas cu o mulţime de chestii, una dintre ele fiind banii. Nu discuta cu ea despre bani, n-o lăsa nici odată să vadă vreo factură sau vreun extras de cont, nu-i spunea nici odată cât câştigă sau ce făcea cu banii. Mary trebuia să se descurce cu o alocaţie neînsemnată pe care i-o dădea ca să ţină casa, aşa că ea presupunea că sunt săraci lipiţi.

Dar pe Mary n-o deranja asta. Fata asta era bună ca pâinea caldă. Sărăcia îi lăsa loc să-şi etaleze religia. Când venea sfârşitul lunii şi constatata că mâncaseră destul de bine şi să nu-i ceruse lui Hal nici un ban în plus, se simţea ca un mieluşel alb. Şi îşi închipuia că şi Hal era fericit, chiar dacă era lefter, pentru că ea îi dădea iubire cât de sute de milioane de dolari.

Un singur lucru o deranja pe Mary la faptul că erau săraci, şi anume că Hal părea întotdeauna să creadă că ea voia să fie bogată. Şi îşi dădea toată silinţa să îl convingă că nu era aşa. […]

— Ei bine, am o veste pentru tine, i-a spus Hal: Mâine o să te alegi cu o bucătăreasă. Am cerut la o agenţie să-mi trimită una.

De fapt, persoana care urma să vină a doua zi, şi pe care o chema Ella Rice, nu venea ca să gătească şi nici nu era de la o agenţie. Avea deja o slujbă, la un prieten de-al lui Hal pe care Mary nu-l ştia. Prietenul avea să-i dea o zi liberă, pentru ca ea să poată juca rolul unui spirit.

Hal făcuse repetiţii cu ea, acasă la prietenul lui, şi urma să o plătească bine. Ea avea nevoie de banii în plus. Urma să nască în aproximativ şase săptămâni, după calculele ei. Nu trebuia decât să-şi pună pe cap un turban, când sosea momentul, când Hal îi arăta lui Mary lampa lui fermecată şi o freca între mâini şi apăsa pe sonerie. Atunci ea avea să spună: „Eu sunt spiritul. Ce vă doreşte inima?“

După aceea, Hal urma să-şi dorească tot felul de lucruri scumpe pe care le avea deja, dar pe care Mary încă nu le văzuse. Prima oară avea să-şi dorească o maşină de oraş Marmon. Aceasta avea să fie deja parcată în faţa casei. De câte ori îşi punea câte o dorinţă, începând cu aceasta, Ella Rice avea să spună: „S-a făcut“. […]

 

Ella Rice a sosit la casa lor a doua zi la ora trei, aşa cum conveniseră. Într-o pungă de hârtie avea turbanul pe care i-l dăduse Hal. El încă nu ajunsese acasă. Ella trebuia să facă pe bucătăreasa cea nouă, şi nu pe spiritul, până ajungea Hal la trei şi jumătate. Ceea ce a şi făcut.

Ce nu luase în calcul Hal însă era că lui Mary, Ella avea să i se pară foarte plăcută, dar cumplit de amărâtă, nu atât ca bucătăreasă, cât ca om aflat, ca şi ea, la mare ananghie. El se aşteptase ca ele să se ducă la bucătărie, să vorbească despre una alta, despre ce îi plăcea lui Hal să mănânce şi aşa mai departe. Dar Mary a întrebat-o pe Ella despre sarcina ei, care era evidentă. Ella, care nu era actriţă, şi care oricum ajunsese la capătul puterilor, a izbucnit în plâns. Cele două femei, una albă şi una neagră, au stat în camera de zi şi au vorbit despre vieţile lor, în schimb.

Ella nu era căsătorită. Tatăl copilului ei o bătuse, când aflase că era însărcinată, şi apoi îşi luase tălpăşiţa, nu se ştia încotro. Simțea tot felul de junghiuri şi de dureri, n-avea rude şi nu ştia cât mai putea să facă treabă. I-a repetat ce îi spusese şi lui Hal, că încă mai avea vreo şase săptămâni până să nască, după calculele ei. Mary i-a spus că şi-a dorit şi ea un bebeluş, dar nu putea să facă. Asta n-a fost de prea mare folos.

Când Hal a parcat Marmonul cel nou în faţă, şi a intrat în casă, nici una din femei nu era în dispoziţia necesară ca să se bucure de spectacolul pe care îl puseseră la cale. Erau în ultimul hal! Dar el şi-a imaginat că lampa lui fermecată avea să le înveselească. S-a dus s-o ia din dulapul de la etaj în care o ascunsese, a adus-o în camera de zi şi a spus:

— Vai de mine! Ia uite ce am găsit! Cred că-i o lampă fermecată. Poate, dacă o frec între mâini, o să apară un spirit şi o să-mi îndeplinească o dorinţă.  […]

Cei trei au ieşit afară la maşină şi Hal le-a spus să intre în ea, că era a lui, achitată integral. Femeile s-au aşezat pe bancheta din spate, iar Mary i-a spus lui Ella, nu lui Hal:

— Mulţumesc mult. E minunată. Cred că am luat-o razna.

Hal a luat-o pe Strada North Meridian, arătându-le case măreţe pe stânga şi pe dreapta. […]

Hal s-a oprit în faţa unei vile stil franţuzesc în care nişte muncitori tocmai făceau ultimele retuşuri. A oprit motorul, a frecat lampa, a sunat la sonerie şi a spus:

— Spiritule, dă-mi o casă nouă pe Strada North Meridian, numărul 6544.

Mary i-a spus lui Ella:

— Nu trebuie să faci asta. Nu-i răspunde.

Acum s-a înfuriat Ella pe Marry.

— Iau bani pentru asta!

Tot ce spunea Ella era într-un dialect tipic pentru o persoană de acea rasă, condiţie socială şi nivel de educaţie de pe vremea aceea. Apoi a început să geamă. Intrase în travaliu.

Au dus-o pe Ella Rice la spitalul municipal, singurul care primea şi negri. A născut un băieţel sănătos şi Hal a plătit pentru naştere.

Hal şi Mary au adus-o pe Ella, cu tot cu copil, în casa lor cea nouă. Casa cea veche o puseseră în vânzare. Iar Mary, care nu putea să aibă copii, a aranjat unul dintre cele şapte dormitoare pentru mamă şi copil, cu mobilă drăguţă şi cu tapet colorat şi cu jucării cu care bebeluşul încă nu putea să se joace. Mama şi copilul aveau propria lor baie. […]

Mary nu-l iubise nici odată pe Hal, dar se străduise să-l placă. O luase ca pe o slujbă. Pe vremea aceea, femeile nu aveau prea multe căi de a câştiga singure bani, iar ea nu moştenise nimic şi nici nu avea să moştenească, decât dacă murea Hal. Hal nu era mai prostănac decât majoritatea bărbaţilor pe care îi cunoscuse. Şi cert era că nu voia să fie singură. Aveau un grădinar negru şi o spălătoreasă neagră şi o femeie de serviciu albă din Irlanda, care trăia în vilă. Mary a insistat să gătească ea. Ella Rice s-a oferit să o facă, măcar pentru ea. Dar nimeni în afară de Mary nu avea voie să gătească.

Ura atât de tare casa cea nouă şi maşina enormă, cu care îi era ruşine, încât nici măcar nu l-a mai plăcut pe Hal. Asta i-a picat greu lui Hal, extrem de greu, după cum vă puteţi imagina. Nu numai că nu mai primea iubire, sau ceva care să semene a iubire, de la femeia cu care se însurase, dar aceasta îi dădea acum de zece ori mai multă iubire decât primise el vreodată, şi încă fără încetare, unui bebeluş negru ca tăciunele! […]

La birou, însă, Hal făcea mai mulţi bani ca nici odată, tranzacţionând acţiuni şi obligaţiuni pentru alţii, dar investind masiv şi pentru el în acţiuni cumpărate în marjă, fără să se complice cu obligaţiuni. „În marjă“ însemna că plătea numai o parte din preţul întreg al unei acţiuni, rămânând dator pentru diferenţă firmei de curtaj la care lucra. Şi apoi valoarea acţiunii creştea, pentru că o voiau şi alţii, iar Hal o vindea. Îşi putea plăti, astfel, datoria la firmă, iar restul profitului în băga în buzunar. Şi, aşa, putea să cumpere alte acţiuni în marjă.

 

La trei luni după episodul cu lampa fermecată, bursa de valori a căzut. Acţiunile pe care Hal le cumpărase în marjă şi-au pierdut toată valoarea. Dintr-odată, toată lumea le găsea prea scumpe, cu orice preţ s-ar fi vândut. Aşa că tot ce datora Hal Irwin firmei sale de curtaj, şi tot ce datora firma lui de curtaj, la rândul ei, băncii, făcea mai mult decât toate proprietăţile lui – casa cea nouă, casa cea veche încă nevândută, mobila, maşina şi aşa mai departe. Absolut tot!

 

978-973-689-690-4

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: