Sa va spuna baronul Munchhausen una chiar gogonata

by

Nu prea mai ştiu dacã în­tâm­pla­rea s-a pe­tre­cut în Es­to­nia sau în In­gria, dar mi-a­duc încã foar­te bine amin­te cã m-am tre­zit în­tr-o pã­du­re a groa­zei, ur­mã­rit de un lup uriaş, cã­ru­ia foa­mea îi spo­rea iu­ţea­la. Acuşi-a­cuşi m-ar fi ajuns; nu era cu pu­tin­ţã sã-i scap: m-am în­tins ma­şi­nal în fun­dul sa­niei şi-am lã­sat ca­lul sã se des­cur­ce, sã facã dupã cum cre­de el mai bine.

S-a în­tâm­plat ceea ce pre­su­pu­se­sem, dar nu în­drãz­neam sã sper. Fãrã sã-i pese de fãp­tu­ra-mi cea osoa­sã, lu­pul se re­pezi fu­rios la cal, îi sfâ­şie şi-i de­vo­rã din­tr-o datã în­tre­gul dos, în­cât sãr­ma­nul ani­mal, în­ne­bu­nit de groa­zã şi du­re­re, go­nea de ru­pea pã­mân­tul. Eram sal­vat! Ri­di­cai pe fu­riş ca­pul şi vã­zui cã lu­pul în­ce­pea sã iasã prin par­tea din faţã a ca­lu­lui, pe mã­su­rã ce mân­ca din el; îm­pre­ju­ra­rea era prea fru­moa­sã, ca s-o las sã-mi sca­pe. Nici una, nici douã, apu­cai bi­ciul, şfi­chiuin­du-l din toa­te pu­te­ri­le; acest de­sert ne­aş­tep­tat îl spe­rie de moar­te: o porni îna­in­te cât îl ţi­neau pi­cioa­re­le. Le­şul ca­lu­lui cãzu la pã­mânt şi, sã vezi ciu­dã­ţe­nie!, lu­pul meu a rã­mas prins în ha­­mu­ri­le lui. Cât mã pri­veş­te, nu con­te­neam sã-l mân­gâi cu bi­ciul, aşa în­cât, zbu­rând ca vân­tul, nu în­târ­zia­rãm sã ajun­gem sã­nã­toşi şi vo­ioşi la San­kt-Pe­ter­sburg, mã­car cã nu ne prea aş­tep­tam la asta şi spre ma­rea mi­ra­re a tre­cã­to­ri­lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: