Povestea zilei – „Nu mai suntem cei din jurnalul Monicăi Lovinescu”

by

Din „Chenzine literare” de Tania Radu.

Când am scris despre cartea-reportaj a Doinei Jela, O sută de zile cu Monica Lovinescu (2008), am avut imprudenţa să mă gândesc că peste cinci sau zece ani vom putea vedea mai bine dacă şi în ce măsură posteritatea Monicăi Lovinescu va fi decolat. Iată-ne deja la primul termen, faţă în faţă cu temerile de acum cinci ani: intacte, cel mult reportabile pentru termenul următor. Aşa, ca să fie.

În 2008, mă încurcasem într-un mare nod de îndoieli: dacă a fost bine sau rău că acea carte răscolitoare a apărut grăbit, la numai două luni după moartea celei mai iradiante figuri a exilului anticomunist de la Paris. O sută de zile cu Monica Lovinescu înregistra minuţios, patetic, empatic, dar şi „clinic“ şi subiectiv, ultimele săptămâni de viaţă ale Monicăi Lovinescu. În consecinţă, mă întrebam dacă posteritatea ei mai putea decola firesc, pe arcul excepţional întins al propriei valori, sau dimpotrivă, primea deja drept „lespede“ acea epitomă a înfrângerii profund omeneşti în lupta cu boala, cu moartea. Cum o va străpunge? Cum o va descărca? Va mai putea să iradieze, aşa cum ar fi fost de aşteptat? Va mai putea să lupte prin cărţile ei cu prematur iritata oboseală de adevăr a lumii de azi, aşa cum speram?

Nu ştiu cine s-ar încumeta să dea un răspuns, dar e clar că ne revine un exerciţiu incomod, un fel de auto-judecată de apoi. Cum suntem oare azi, măsuraţi după criteriile Monicăi Lovinescu?

 

Prima constatare: numele ei şi al lui Virgil Ierunca se pomenesc tot mai rar în spaţiul public, de regulă în comentarii la cărţile publicate în ritm constant de Humanitas. În mod natural, din ce în ce mai puţini au în auz timbrul vocilor lor de la Europa liberă şi e o întrebare de spaimă câţi se vor fi sustras cu adevărat campaniilor de denigrare a celor doi, lansate în prima parte a anilor nouăzeci de“România Mare“ şi preluate apoi masiv, până la viral, de ceea ce a devenit azi presa, cu adaosul masiv şi nedecantat al mediului online. Câţi dintre intelectualii activi în viaţa publică transmit mai departe ce ştiu despre mecanismul de incredibilă resuscitare pe care îl avea semnalul sonor al Tezelor şi antitezelor la Paris, sau al Actualităţii româneşti de la Europa liberă? Câţiva. Cine mai povesteşte, nu despre sine şi despre panaşul propriilor bătălii, ci de incomparabila experienţă a solidarizării din ultimii ani sub Ceauşescu, atât cât a fost şi aşa cum a fost, cu eroisme mari sau mărunte, cu trădări, ezitări şi riscuri parate, asumate, în care drumul Bucureşti-Paris-şi retur s-a făcut în mii de feluri, ilustrând poate singura febră incipientă a rezistenţei morale ca grup? În sfârşit, să ne întrebăm cinstit: câţi s-ar mai aşeza acum împreună, fie şi în aceeaşi frază tipărită?

 

Şi totuşi, dincolo de ceea ce mi se pare că văd în jur, nu doar în starea mea de spirit, comemorarea Monicăi Lovinescu, la 90 de ani de la naştere, ar avea argumente că nimic n-a fost în zadar. Târgul de carte care începe mâine aliniază deja câteva apariţii care o confirmă, cu tot ce a făcut alături de Virgil Ierunca, de la Paris, pentru persistenţa spiritului liber în România. Îi re-confirmă însă, la un loc cu victoriile, şi dezamăgirile.

Două extraordinare mărturii despre feţele traumei comuniste – cea a regimului trăit şi cea a urmărilor lui, care deocamdată par lăsate moştenire nouă şi urmaşilor urmaşilor noştri – vin din volumele semnate (în ordinea apariţiei) de Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător, şi de Ana Blandiana, Fals manual de manipulare. Sunt mărturii relativ târzii, ce pot fi scutite de suspiciunea scopului nemijlocit politic, deşi cred că Blandiana are dreptate când se revoltă în faţa demonizării interesate a acestui cuvânt. Da, spune ea, „Alianţa Civică a fost din prima clipă profund implicată politic (…) a încercat să determine o schimbare în societate, fără a încerca să o conducă“. Şi Liiceanu, şi Blandiana vorbesc despre cum şi cu ce preţ s-a putut rămâne în sfera spiritului liber sub comunism, cât a contat, ca ancoră şi adesea chiar ca asigurare de viaţă, legătura cu exilul românesc anticomunist.

Totul capătă şi mai mult sens odată cu cartea lui Vladimir Tismăneanu, Diavolul în istorie. Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului XX, cu excepţionala ei capacitate de a face inteligibile mecanismele terorii. Dar mai ales cu convocarea convingătoare şi deja îndreptăţită, adică în sfârşit acceptată în mentalul colectiv, a monstruoaselor consangvinităţi ale celor două totalitarisme din secolul trecut: fascism/nazism şi, respectiv, comunism. Dintre toate, această echilibrare a fost probabil cea mai mare speranţă a Monicăi Lovinescu.

Cât despre ultimii douăzeci de ani, tabloul recompus din interviurile adunate de Andrei Pleşu în volumul Din vorbă-n vorbă te lasă fără respiraţie. Dacă suntem încă aici după tot ce am trăit în România de la căderea comunismului, dacă încă vorbim de astfel de cărţi, având în spate un Raport oficial de condamnare a comunismului şi ceea ce a reuşit în aceşti ani CNSAS, sub asediul obstrucţiilor mereu ingenioase, ar trebui să credem că există un drum.

E mai convenabil să nu ne întrebăm încotro duce, cum şi cu cine poate fi făcut, pentru că mai departe riscăm vom da de noi înşine, cu hărţile noastre personale, după care ne orientăm în relaţiile cu ceilalţi. Hărţi iute schimbătoare, care ne-au dus deja în cercuri tot mai strâmte, parcă şi ele antrenate într-un proces de fisiune nucleară.

Înaintăm probabil, chiar dacă nu pare. Nu ca monom, ci mai degrabă sub forma unei mulţimi matematice. Nu mai suntem cei din jurnalul Monicăi Lovinescu. Nu mai avem aceeaşi memorie a trecutului (iertată fie-mi tautologia). Dar, mult mai grav, nu mai avem nici memoria viitorului de atunci. Nu ne mai amintim ce lume visam. Altfel nu se explică de ce descoperim, zi de zi, că fiecare visa altceva.

Tania Radu

 

978-973-50-4468-8

Reclame

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: