Povestea zilei – „Istorie cu aromă de Chardonnay şi Cabernet Sauvignon”

by

Din „Beau, deci exist. O călătorie filozofică în lumea vinurilor” de Roger Scruton

Strugurii de vin, Vitis vinifera, au fost cultivaţi în Lumea Veche cel puţin din anul 6000 î.Hr., când au început să se planteze în Asia Minor. Cultivarea a început la sud de Marea Neagră sau chiar (conform unui arheolog) sub aceasta, înainte ca digul natural al Bosforului să se rupă şi bazinul Mării Negre să fie inundat, înecându-i pe acei martiri cărora le datorăm atât de multă fericire. S-ar putea spune că vinul este, probabil, la fel de vechi ca şi civilizaţia; prefer să spun că el este civilizaţia şi că distincţia dintre ţările civilizate şi cele necivilizate e tocmai distincţia dintre locuri unde se bea vin şi locurile unde nu se bea.

Nu ar trebui să ne surprindă, deci, că viţa-de-vie este plantată şi astăzi de-a lungul Orientului Mijlociu, aproape în fiecare loc unde soarele nu ofileşte codiţele strugurilor sau unde wahhabiţii nu ofilesc bărbăţia nimănui. În Turcia, Liban, Siria, Israel şi Africa de Nord, întâlnim vestigiile unui negoţ care odinioară s-a răspândit în Asiria, Mesopotamia şi Palestina şi care a adus la curtea faraonilor acea licoare magică pe care o cunoşteau ca lrp – o denumire ce nu spune prea multe despre felul în care o înghiţeau egiptenii. Ţinuturile biblice, atât înainte, cât şi după migraţiile israeliţilor, erau colonizate cu de viţă-de-vie, care slujea ca un soi de avangardă a hoardelor omeneşti, îmblânzind peisajul şi permiţând sărbătorirea victoriilor în stil mare.

Oraşele-cetăţi ale Greciei şi Persiei au preluat tradiţia şi, cu şovinismul caracteristic al grecilor, au născocit mitul lui Dionysos, atribuind inventarea vinului uneia dintre zeităţile lor târzii, deşi una născută, conform mitului, în Arabia. În pofida şovinismului lor, grecii ştiau că vinurile cele mai bune veneau din oraşul levantin Byblos, iar când transportau vin din Levant către coloniile lor din Siracuza şi Tracia, numeau produsul „vin de Byblos“ – primul exemplu al unui nume de marcă global în istoria comerţului cu vin, menţionat deja de Hesiod în secolul al VI-lea î.Hr.

Byblos era leagănul fenicienilor, care făceau negoţ cu vin peste tot în zona mediteraneană şi duceau viţa-de-vie în colonii – mai ales în Cartagina şi în sudul Spaniei. Via se cultivă şi astăzi în Byblos, dar şi în alte părţi din Liban, iar vinurile din Valea Beqa’a sunt elogiate pe bună dreptate datorită mărcii Château Musar, produsă aici de familia Hochar.

Romanii au distrus Cartagina, dar au păstrat viile, înfloritoare până la cucerirea musulmană. După aceea strugurii au fost cultivaţi pentru masă şi uscaţi pentru stafide. Producţia de vin s-a întors pe ţărmurile Cartaginei odată cu coloniştii francezi, care au înlocuit strugurii muscat autohtoni cu Chardonnay, Syrah şi Cabernet Sauvignon. Vinurile din Maroc şi Algeria au avut o anumită trecere în Franţa tinereţii mele, mai ales rosé-ul mănăstirii trapiste din apropiere de Alger. Din păcate, însă, mănăstirile care se îngrijeau de săracii din regiune au fost evacuate sau chiar distruse (este celebru cazul mănăstirii din Tibhirine) de către islamiştii fanatici, hotărâţi să demonstreze că recolonizarea Africii de Nord este irevocabilă. Cu toate acestea, vestigii ale civilizaţiei franceze se păstrează în Maroc, sub forma unui Chardonnay matur şi apetisant ce se poate procura la barul hotelurilor, dar care se dă pe sub mână şi în alte locuri – cereţi numai un finjân abyad, şi vinul vă va fi servit într-un pahar înalt, uneori cu un platou de legume murate alături.

Cultivarea viţei-de-vie nu a încetat odată cu Imperiul Roman. Marile podgorii burgunde erau deja vestite pe vremea lui Carol cel Mare, iar cele din Dalmaţia şi bazinul Dunării au continuat să fie cultivate sub domnie romană, mongolă, ungară, turcă şi austriacă, pierzându-şi reputaţia doar când comuniştii au pornit războiul lor necruţător împotriva agriculturii. Deşi romanii au adus viţa-de-vie în Britania, abia în epoca saxonă vinul a început să fie produs pe scară largă. În Domesday Book sunt menţionate 38 de podgorii, iar în jurul anului 1125 William de Malmesbury descrie dealurile din Gloucestershire ca fiind plantate cu vii dese, apreciind că vinul obţinut era superior celui din Franţa. Un vin spumos din Kent a fost considerat recent, într-o degustare oarbă, a fi mai mult decât un egal al şampaniei, şi, cine ştie, în curând turiştii englezi din Franţa ar putea duce dorul vinurilor de acasă, cum i s-a întâmplat poetului saxon Alcuin la curtea lui Carol cel Mare.

În perioada în care comerţul cu vin s-a mutat spre sud din Mesopotamia în Egipt, a început şi o călătorie spre nord, în Georgia şi Armenia. Aceste regiuni merită de asemenea atenţia pasionaţilor de vinuri, iar vinurile negre din Georgia – uşoare şi dulci în acelaşi timp, şi întrucâtva potrivite cu glumele spuse până nu de mult la chefuri de comeseni cu feţe ca luna plină – se numără printre cele mai fascinante curiozităţi pe care le are de oferit regiunea. Vinul roşu dulce era foarte răspândit în lumea antică, unde fermentaţia era oprită prin încălzire sau vinul era îndulcit cu sirop obţinut din suc de struguri fiert. Sub acoperirea prezenţei abundente a zahărului, acest vin a devenit acceptabil pentru conştiinţa islamică, fapt înregistrat în cuvântul islamic pe care turcii l-au împrumutat pentru a-şi descrie vinul şi pe care noi l-am preluat pentru a descrie sucul nostru din fructe – sharap, ca fiind opus cuvântului arab khmar. Vinurile georgiene, alături de dulcele Mavrodafni din Grecia, sunt ultimele reminiscenţe ale gustului antic în materie de vin şi ale compromisurilor nobile ce i-au făcut pe creştini şi musulmani să bea unii în cinstea altora, aşa cum ar trebui s-o facă şi astăzi.

Libanezii susţin că vinul a apărut pe lume odată cu strămoşii lor fenicieni. Punctul de vedere este controversat; poate s-a întâmplat ceva mai la nord, în bazinul neinundat pe atunci al Mării Negre. Poate a fost mai spre est, în Semiluna Fertilă, sau poate puţin mai la sud, pe dealurile Palestinei. Dar poate chiar a fost aşa cum susţin libanezii, iar strămoşii lor au fost primii care au făcut vin, aşa cum, în mod cert, au fost primii care au instituit o economie bazată pe producţia şi comercializarea vinului, exportându-şi marfa în toată zona mediteraneană şi ajutându-i pe egipteni să coboare de pe frescele lor unidimensionale şi să danseze puţin în 3D.

În pofida acestei istorii, de două milenii încoace, Libanul a cam dispărut de pe harta pasionaţilor de vinuri. În afară de Ch. Musar, vinurile sale aproape că nu se exportă; iar în ţară nu se beau mai mult de trei milioane de sticle în fiecare an. Primul centru vinicol comercial din Libanul modern a fost Château Ksara, întemeiat de călugării iezuiţi în 1857 lângă oraşul creştin Zahleh, în Beqa’a, fiind şi astăzi cel mai mare şi mai important producător de vinuri. Între fenicieni şi 1857, bineînţeles că s-a produs vin în Liban, din moment ce comunităţile creştine aveau dreptul sub sistemul milletului otoman să producă vinuri dulci pentru împărtăşanie, iar toate comunităţile (creştină, druză, sunnită şi şiită) aveau obiceiul fermentării strugurilor în vederea obţinerii de araq. Château Ksara a fost vândut în 1972, când Vaticanul a poruncit aşezămintelor sale să scape de orice întreprindere profitabilă, profitul fiind la acea vreme la fel de incorect politic ca şi cântarea liturgică gregoriană. După mai mulţi ani de management deficitar, intensificat de războiul civil şi de numeroase invazii, Ch. Ksara şi-a redobândit reputaţia. Vinul roşu şi cel rosé, obţinute din soiuri de pe Valea Rhônului, cum ar fi Carignan şi Cinsault, justifică o vizită la orice restaurant libanez care le serveşte.

 

978-973-50-4454-4

 

Reclame

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: