Povestea zilei – „Poveste din Turnul Sinucigașilor”

by

Din “Adio, dar mai stau puţin“ de Nick Hornby.

Martin

Dacă pot explica de ce-am vrut să mă arunc de pe acoperișul blocului? Bineînțeles că pot explica de ce-am vrut să mă arunc de pe acoperișul blocului. Doar nu sunt cretin, ce naiba! Pot explica de ce, fiindcă nu a fost ceva inexplicabil: a fost o decizie logică, produsul unui raționament adecvat. Nici măcar n-a fost un raționament prea profund. Asta nu înseamnă însă că a fost numai o toană. Nu, am vrut doar să spun că n-a fost ceva teribil de complicat sau chinuit. Uite, să zicem că ai fi – știu eu? – director-adjunct la o bancă din Guildford. Și că te gândeai să emigrezi, când, tocmai ți se propune să preiei conducerea unei bănci din Sydney. Ei bine, chiar dacă decizia e destul de evidentă, tot ar trebui să reflectezi un pic, așa-i? Ar trebui măcar să te dumirești dacă ai suporta să te muți, dacă te-ai încumeta să te desparți de prieteni și colegi, dacă ai putea să-ți dezrădăcinezi nevasta și copiii. Poate că te-ai așeza frumos jos, cu o foaie de hârtie în față, și ai face o listă cu argumente pro și contra. De genul:

CONTRA: părinți bătrâni, prieteni, clubul de golf.
PRO: mai mulți bani, viață mai bună (casă cu piscină, grătar în curte etc.), mare, soare, fără consilii de stânga care să interzică Baa-Baa Black Sheep, fără directive CEE care să interzică vânzarea cârnaților britanici etc.

Aiurea, mai încape discuție? Clubul de golf! Lasă, hai, scutește-mă! Evident, treaba cu părinții bătrâni te pune un pic pe gânduri, dar atâta tot – un pic, adică puțin de tot. Păi, îți spun eu că în zece minute ai fi pe telefon cu agențiile de voiaj.

Uite-așa a fost și cu mine. Pur și simplu, n-aveam suficiente păreri de rău, dar în schimb găsisem motive cu duiumul să mă arunc de sus. Pe lista mea de argumente contra nu figurau decât copiii, deși oricum n-o prea vedeam eu pe Cindy lăsându-mă să-i mai văd vreodată. Părinți bătrâni n-am și nici golf nu joc. Suicidul era ca Sydney-ul, pentru mine. Și spun asta fără nici cea mai mică intenție de a jigni lumea cumsecade din Sydney. […]

Timp de vreo două luni înainte, am tot căutat pe internet anchete despre sinucideri, doar așa, din curiozitate. Și, aproape în fiecare caz, procurorul spune același lucru: „Și-a pus capăt zilelor, într-un moment de dezechilibru mintal“. Ca apoi să citești ce pățise amărâtul ăla: ba nevastă-sa se culcase cu prietenul lui cel mai bun, ba omul rămăsese fără serviciu, ba fie-sa decedase într-un accident de mașină cu câteva luni în urmă… Hei, domnu’ procuror? Se-aude? Îmi pare rău, amice, dar n-a fost nici un dezechilibru psihic aici. Ba aș zice chiar că tipu’ a avut o reacție normală. Se tot adună nasoleală peste nasoleală, până când simți că nu mai poți suporta, și-atunci înșfaci un furtun de cauciuc și-o ștergi cu automobilul familiei spre cea mai apropiată parcare supra-etajată. Mie mi se pare corect, nu? Și n-ar trebui atunci ca în concluziile anchetei să scrie: „Și-a pus capăt zilelor, după ce a reflectat naibii lucid și profund la marea vraiște din viața lui?“

O dată nu mi s-a întâmplat să citesc vreo relatare în ziar, care să mă convingă într-adevăr că răposatul era sărit de pe fix. Cam așa, adică: „Înaintașul de la Manchester United, care era logodit cu actuala Miss Suedia, a reușit de curând o dublă performanță unică: este singurul bărbat care a câștigat vreodată în același an Cupa Asociației Engleze de Fotbal și Oscarul pentru cel mai bun actor. Drepturile pentru primul lui roman tocmai au fost achiziționate de către Steven Spielberg, contra unei sume rămase confidențiale. Un membru al personalului l-a găsit spânzurat de o grindă, în grajdurile proprii“. Ei bine, n-am văzut niciodată vreun raport de anchetă care să sune astfel, dar dacă ar exista cazuri în care oameni fericiți, celebri, talentați și-au pus capăt zilelor, logic ar fi să conchizi că mult invocatul echilibru mintal era într-adevăr cam șubred. Nu spun că a fi logodit cu Miss Suedia, a juca la Manchester United și a câștiga Oscaruri te-ar inocula cumva împotriva depresiei – asta nicidecum, sunt sigur. Spun doar că lucrurile de genul ăsta îți priesc. Uitați-vă la statistici. Probabilitatea de a-ți face singur seama e mult mai mare dacă tocmai ai trecut printr-un divorț. Ori dacă ești anorexic. Sau dacă ești șomer. Sau dacă te prostituezi. Ori dacă ai luptat în război, ori ai fost violat, ori ți-a murit cineva… Există o puzderie de factori care îi împing pe oameni peste parapet; nici unul dintre acești factori nu are cum să te facă să te simți altfel decât înfiorător de nenorocit.

Acum doi ani, nu s-ar fi întâmplat ca Martin Sharp s-ajungă să șadă pe o cornișă îngustă, în toiul nopții, holbându-se în jos de la vreo treizeci de metri înălțime, spre aleea de beton și întrebându-se dacă va auzi zgomotul pe care îl vor face oasele lui când se vor sfărâma bucățele. Dar acum doi ani Martin Sharp era alt om. Încă aveam serviciu. Încă aveam nevastă. Nu mă culcasem cu una de cincisprezece ani. Nu făcusem pușcărie. Nu trebuise să stau de vorbă cu alea mici ale mele despre articolul de pe prima pagină a unui ziar de scandal, un articol cu titlul „SPURCĂCIUNEA!“ și ilustrat cu o poză de-a mea zăcând lat pe trotuar în fața unui faimos local de noap te londonez. (Cum ar fi sunat titlul dacă m-aș fi aruncat de-acolo? „A CRĂPAT SPURCATUL!“, eventual. Sau poate „SFÂRȘITUL LUI SHARP!“) Nu existau, se cuvine spus, atâtea motive de stat-pe-cornișă, până să nu se fi întâmplat toate astea. Așa că să nu mi se zică mie că echilibrul meu psihic era deranjat, pentru că eu nu aveam deloc senzația asta. (Apropo, ce-nseamnă de fapt chestia asta cu „echilibrul mintal“? E ceva strict științific? Chiar se-ntâmplă ca mintea să ți se clatine în sus și-n jos prin cap, ca un solz de pește, după cât ești de țicnit?) Dorința de a mă omorî a fost o reacție rezonabilă și adecvată la o întreagă serie de întâmplări nefericite, din cauza cărora viața pentru mine ajunsese de netrăit.

Oh, da, știu și eu că doctorii de nebuni ar spune că m-ar fi putut ajuta, dar ăsta-i și necazul, ce naiba, cu pe puțin jumate din țara asta, nu? Nimeni nu e dispus să își asume responsabilitățile. Întotdeauna, altul e de vină. Bu-hu-hu. Ei bine, întâmplarea face să mă număr printre rarii indivizi care nu cred că cele întâmplate între mami și tati ar avea cumva vreo legătură cu faptul că eu m-am regulat cu una de cincisprezece ani. Întâmplarea face să cred că oricum m-aș fi culcat cu ea, indiferent dacă am fost sau nu alăptat, așa că venise momentul să îmi asum ceea ce făcusem. […]

Dar simțeam că îmi băgasem picioarele în ea de viață, la fel cum îți poți băga picioarele în ei de bani. Viața mea fusese plină – copii, neveste, funcții și toate chestiile de rigoare, dar ajunsesem cumva să nu mai știu ce făcusem cu ea. Nu, stați, nu-i așa. Știam ce făcusem cu viața mea, așa cum știi ce-ai făcut cu banii când ți-ai băgat picioarele în ei. O irosisem. Îmi irosisem dragostea copiilor, slujba și nevasta pe puștoaice și baruri de noapte: toate lucrurile astea costă scump, or eu plătisem fără să-mi pese, și dintr-odată viața mea n-a mai existat. Ce-avea să rămână după mine?

În seara de Anul Nou, am avut senzația că mi-aș lua rămas-bun de la o vagă formă de luciditate și de la un sistem digestiv semifuncțional – toate indicii ale vieții, desigur, dar nici unul al conținutului. Nici măcar nu eram cine știe ce trist. Mă simțeam doar foarte tâmp și foarte furios.

Nu sunt acum aici fiindcă brusc aș fi descoperit vreun sens. Sunt acum aici fiindcă și noaptea aia a fost o porcărie, ca de obicei. N-am fost în stare nici măcar să mă arunc dracului pe bune de pe mizeria aia de bloc-turn!

 

978-973-689-726-9

Reclame

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: