Povestea zilei – „Spiritul povestirii”

by

Din „Alesul” de Thomas Mann

[…]

Cine eşti tu, cel ce spunând „Eu“, şezi la pupitrul lui Notker, întruchipând spiritul povestirii?

— Eu sunt Clemens irlandezul, ordinis divi Benedicti, în vizită aici ca oaspete şi având parte de o primire frăţească. Sunt trimis al abatelui meu Kilian de la mănăstirea Clonmacnois, casa mea din Irlanda, ca să cultiv vechile legături, dăinuind încă din vremea lui Columbanus şi Gallus, dintre patria mea şi această trainică cetate a lui Cristos.

În călătoria mea, am vizitat un mare număr de lăcaşuri ale învăţăturii pioase şi focare ale muzelor, precum Fulda, Reichenau şi Gandersheim, Sankt Emmeram din Regensburg, Lorsch, Echternach şi Corvey. Aici însă, unde ochiul se desfată în evangheliarele şi psaltirile cu anluminuri atât de preţioase, cu aur şi argint pe fond purpuriu, cu înflorituri de cinabru, de verde şi de albastru, unde fraţii psalmodiază atât de dulce sub conducerea maestrului de cânt, cum n- am mai pomenit nicăieri, unde revigorarea trupului este straşnică, blândul vinişor servit alături, de neuitat, iar după masă poţi face o bine-venită plimbare în jurul fântânii săritoare din curte, tocmai aici am poposit, pentru ceva mai multă vreme, locuind într- una din chiliile de oaspeţi, întotdeauna pregătită, unde Preasfinţia Sa abatele, Gozbert pe numele lui, a avut delicata atenţie de a-mi pune o cruce irlandeză pe care se văd zugrăvite un miel cu şerpi încolăcindu- l, un arbor vitae, un cap de balaur cu crucea în bot şi Ecclesia strângând într- un potir sângele lui Cristos, în timp ce diavolul se străduieşte să apuce o îmbucătură şi-un gâlgâit. Piesa dovedeşte nivelul atins, încă de timpuriu, de arta noastră artizanală irlandeză.

Mă simt foarte legat de patria mea, insula plină de golfuri a Sfântului Patrick, de pajiştile, tufărişurile şi smârcurile ei. Acolo adierile sunt umede şi blânde şi la fel de blândă este atmosfera mănăstirii noastre Clonmancnois, adică: prielnică unei educaţii strunite de o asceză moderată.

Mă asociez părerii verificate a abatelui nostru Kilian că religia lui Isus şi cultivarea studiului Antichităţii trebuie să meargă mână în mână spre a înfrunta barbaria care nu ştie nimic nici de una, nici de cealaltă şi care s-a răspândit acolo unde oricare din ele a prins rădăcini. Într-adevăr, nivelul de educaţie al confreriei noastre este considerabil şi, după experienţa mea, chiar superior celui din clerul roman, adesea prea puţin interesat de înţelepciunea Antichităţii şi printre ai cărui membri sunt unii care scriu într-o latină de-a dreptul deplorabilă – chiar dacă nu atât de proastă ca la călugării germani, dintre care unul, desigur un augustin, îmi scria recent: „Habeo tibi aliqua secreta dicere. Robustissimus in corpore sum et saepe propterea temptationibus Diaboli succumbo“. Aşa ceva este greu de îndurat, atât stilistic cât şi altminteri, şi niciodată un lucru atât de necioplit n- ar fi putut apărea dintr-o pană romană.

Ar fi întru totul greşit să se creadă că aş dori să ponegresc Roma şi supremaţia ei, al căror adeptcredincios mărturisesc a fi. Pesemne că noi, călugării irlandezi, am ţinut totdeauna la independenţă în fapte şi am propovăduit primii Învăţătura Creştină pe multe meleaguri de pe continent şi ne-am cucerit merite deosebite ridicând pretutindeni mănăstiri, în Burgundia şi Frigia, Turingia şi Alemania, ca bastioane ale credinţei şi ale misiunii. Asta nu a împiedicat ca, încă din vechime, să-l recunoaştem drept cap al Bisericii pe episcopul din Lateran şi să vedem în el o făptură aproape divină, socotind cel mult locul Învierii Domnului mai sfânt decât biserica Sfântu Petru. Se poate spune fără a minţi, că bisericile din Ierusalim, Efes şi Antiohia sunt mai vechi decât cele romane şi, dacă Petru, al cărui renume de nezdruncinat se asociază în mod neplăcut cu un anume cântat de cocoş, a întemeiat Episcopatul Romei (el l-a întemeiat), atunci la fel se poate spune şi despre comunitatea Antiohia. Dar aceste lucruri pot juca numai rol de observaţii fugitive pe marginea adevărului, căci, în primul rând, Domnul şi Mântuitorul nostru, aşa cum se poate citi la Matei, de altfel numai la el, l-a numit pe Petru vasal al său aici, pe pământ, acesta însă şi- a transmis vicariatul episcopului roman, iar supremaţia sa peste toate episcopatele lumii. În scrisorile papale şi în protocoalele din vremuri vechi putem citi chiar cuvântarea pe care apostolul însuşi a ţinut-o la hirotonirea succesorului său, a Papei Linus, ceea ce socotesc că este un adevărat examen al credinţei şi o provocare a spiritului de a- şi dovedi puterea şi de a arăta tot ce- i în stare să creadă.

În calitatea mea, mult mai modestă, de încarnare a spi ritului povestirii, am tot interesul ca numirea în Sella gestatoria să fie considerată odată cu mine drept cea mai înaltă şi mai plină de har dintre alegeri. Iar un semn al devotamentului meu faţă de Roma este deja faptul că port numele Clemens. De fapt, acasă mă cheamă Morhold. Nu mi- a plăcut însă niciodată acest nume, pentru că mă arăta sălbatic şi păgân şi, odată cu rasa, l-am îmbrăcat pe cel al succesorului al treilea al lui Petru, astfel că în tunica încinsă şi scapular nu se mai află un Morhold de rând, ci un mai rafinat Clemens s- a preschimbat şi s-a împlinit aici, şi s-a întâmplat ceea ce Sfântul Paul ad Ephesus numeşte, cu o vorbă aşa de fericită, „înveşmântarea unui om nou“. […]

Întrebat în glumă ori răutăcios dacă eu însumi ştiu în fond unde sunt, dar nu şi cand, răspund prieteneşte: aici nu este absolut nimic de ştiut, deoarece, ca personificare a spiritului povestirii, mă bucur de acea abstracţie despre care dau acum a doua indicaţie. Căci iată că scriu aici şi sunt gata să istorisesc o po veste groaznică şi totodată înălţătoare. Dar este cu totul incert în ce limbă scriu, dacă în latină, franceză, germană, sau anglo-saxonă şi de altfel este totuna, căci dacă scriu de pildă în  tedescă, cum grăiesc alemanii ce sălăşluiesc în Helvetia, mâine apare pe hârtie în brită şi deci am scris o carte bretonă. Nu susţin nicidecum că aş stăpâni toate limbile acestea, însă ele curg una-ntr- alta în scrisul meu şi devin un singur tot, şi anume Limba. Căci aşa stau lucru rile cu spiritul povestirii, care este un spirit independent până la abstracţie, al cărui instrument este Limba ca atare

şi în sine, Limba însăşi, ce se impune în mod absolut şi nu prea întreabă de dialecte şi de divinităţi lingvistice provinciale. Ar fi şi politeism, şi păgânism. Dumnezeu este spirit, iar peste limbi este Limba.
Un lucru este sigur şi anume: scriu proză, şi nu versuleţe, faţă de care, îndeobşte, nu nutresc un respect exagerat. În această privinţă mă situez mai degrabă în tradiţia Împăratului Carol, care n-a fost numai un mare legiuitor şi judecător al popoarelor, ci şi protectorul gramaticii şi un zelos binefăcător al prozei corecte şi pure. Aud, ce-i drept, spunându-se că abia metrica şi rima dau o formă riguroasă, dar aş dori să ştiu, mă rog, de ce ţopăiala pe trei, patru picioare iambice, pe lângă care se ajunge în orice clipă la tot felul de poticneli dactilice şi anapestice şi un fel de asonanţă caraghioasă a cuvintelor finale, ar reprezenta o formă mai exigentă faţă de proza bine potrivită, cu constrângerile ei ritmice mult mai fine şi mai tainice, şi dacă aş vrea să încep:

Un prinţ nomme Grimald a fost odat’,

Damblaua îl lovi şi rece fu pe dat’.

Lăsă în urmă-i doi copii frumoşi,

Ehei! ce mai pereche fu de păcătoşi!

sau cam aşa ceva – ar fi asta o formă mai exigentă decât proza temeinic tocmită gramatical, în care voi prezenta de îndată legenda mea plină de îndurare şi pe care o s-o înfăţişez atât de pilduitor şi de veridic, încât mai târziu mulţi francezi, briţi şi germani vor putea s-o modeleze şi să- şi facă micile lor rime pe seama ei. Acestea fiind zise, încep precum urmează.

978-973-689-695-8

Reclame

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: