Povestea zilei – „Michael Flaherty”

by

Din „ASTAZI ESTE MAINELE DE CARE TE-AI TEMUT IERI” de Radu Paraschivescu

Nu mă pricep să ţin socoteala zilelor, săptămânilor şi lunilor. Şi nu-mi mai amintesc o sumedenie de lucruri – nici când m-au adus în locul ăsta unde se isprăveşte lumea (parcă aprilie 1846, dar nu bag mâna-n foc), nici când m-au azvârlit în celula în care zac acum şi din care o să ies doar ca să atârn în ştreang. E curios că-mi aduc aminte, în schimb, lucruri de demult. Amarnic râd uneori omul de viaţă şi viaţa de om! Şi crudă e soarta asta care într-o zi te suie în poala bunului Dumnezeu, iar în alta îţi leagă funia de gât.

Cine-ar fi crezut?

Cine s-ar fi gândit că după ce, în copilărie, făcusem potecă între poarta închisorii şi spânzurătoarea ridicată în piaţa mare din Galway, însoţind cu pas ştrengăresc căruţa osândiţilor şi urându-le călătorie sprâncenată spre iad, aveam să-mi duc zilele într-o scorbură cu zăvor şi zăbrele, fără să ştiu care dintre blidele cu fiertură pe care mi le aducea paznicul de două ori pe zi avea să fie cel de pe urmă?

Cine-ar fi putut desluşi în veselia mea neruşinată de atunci semnul că aveam să pier aşa cum pieriseră atâţia alţii sub ochii mei, cu limbile umflate, pe când eu, furişându-mă prin talazurile gloatei, goleam într-o jumătate de oră mai multe buzunare decât golise într-un an fiecare dintre nefericiţii care, cu gluga neagră pe cap şi cu mâinile legate la spate, se bălăngăneau în aer şi zvâcneau din picioare?

Şi cine-ar fi  crezut că, îmbrâncit în zgrunţuroşenia celulei, după ce ochii mi s-au deprins cu întunericul dinăuntru, aveam să nimeresc tocmai peste ceea ce n-aş fi vrut să văd niciodată? Peste nişte cuvinte scrijelite de cine ştie ce mână pe zidul tem­niţei, cuvinte de o isteţime crudă, dătătoare de fiori, pe care eu, nu altul, le strigasem de fiecare dată când un osândit era săltat din căruţă şi dus sub laţul care avea să i se înnoade pe grumaz. Aceleaşi cuvinte pe care aveam să le aud la ani buni după ce mă mutasem la vreo douăzeci de mile est de Galway, în Athenry, din gura unui proroc nebun, care mă privise în ochi când încă nici nu izbucnise bine boala cartofului şi-mi prevestise despre hoţie, temniţă şi moarte.

ASTĂZI ESTE MÂINELE DE CARE TE-AI TEMUT IERI.

Când mi-au căzut ochii pentru prima dată pe cuvintele acelea crestate în carnea zidului, am ştiut că nădejdile nu-şi mai aveau rost. A fost mai rău ca o osândire. A fost mai rău decât în ziua când guvernatorul mi-a hotărât soarta şi l-a rugat apoi pe Dumnezeu drăguţul – ce batjocură! – să se îndure de sufletul meu. Cuvintele din zid mi-au întărit gândul care mi se cuibărise în minte încă din clipa când fusesem împins în celulă: că din locul ăsta în care nici şobolanii nu se îndurau să intre mai aveam de făcut un singur drum. Fără întoarcere.

Curios lucru, să fii închis la mii de mile de ţara ta şi singurul lucru de care-ţi aduci aminte în fiecare zi să fie spânzurătoarea din Galway. Şi poate că n-ar trebui să rup tocul şi să prăpădesc hârtia pe care a binevoit să mi-o dea până la urmă guvernatorul închisorii povestind despre grozăviile pe care le-am văzut de mic şi la care n-am găsit altceva mai bun de făcut decât să râd ca la strâmbăturile saltimbancilor veniţi să înveselească lumea în zilele de piaţă. Dar mi-e cu neputinţă să scap din cleştele amintirilor de-atunci. Dacă există ceva care mi-a rămas în minte din drumurile făcute la Galway când era zi de spânzurătoare, e forfota pestriţă din jurul eşafodului, viermuiala târgoveţilor, strigătele şi semnele deşucheate pe care le făceau curvele spre căruţa osândiţilor, ochii mari ai copiilor ţinuţi pe umeri de taţi ca să nu scape nimic, ouăle clocite şi roşiile stricate care zburau din sute de mâini spre cei cărora urma să li se curme viaţa. Umbla vorba că, după ce-şi ajutau feciorii să vadă totul până la capăt, părinţii îi duceau acasă şi le trăgeau o bătaie soră cu moartea, ca nu cumva să le treacă şi lor vreodată prin cap gândul furtişagului sau al altei nelegiuiri.

Abia acum îmi dau seama, poate c-ar fi trebuit să-mi încep povestea spunând cum mă cheamă. Mă numesc Michael Flaherty

978-973-50-3851-9

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: